Galerie Foto

This text will be replaced

Ministerul Afacerilor Externe şi Integarării Europene Registrul de Stat al Actelor Juridice al Republicii Moldova

Centrul de Apel Products of Moldova Airmoldova E-services Registru Chamber

Ştirile Diasporei

Colinde şi urături la Ambasada Republicii Moldova din Atena

Colinde şi urături la Ambasada Republicii Moldova din Atena

În data de 11 Ianuarie curent, corpul diplomatic al Ambasadei Republicii Moldova din Atena, a primit ceata de urători şi colindători, cu participarea membrilor Uniunii de prietenie Moldo-Elenă ‘’Al. Ipsilantis’’.

Organizatorii evenimentului au prezentat un program artistic cu obiceiuri de iarnă, cu ocazia Crăciunului şi Sf. Vasile, printre care au fost, o suita de colinde interpretate de d-na Valentina Ursache Ungureanu, acompaniată de formaţia Ateniană ‘’Struguraş’’, jocul caprei- obicei cules din folclorul Bucovinean de către artista şi folclorista Nina Munteanu, şi urături pregătite de familia Antoniu, şi Svetlana Plăcintă.

Din buchetul de tradiţii, n-a lipsit nici colinda de Anul Nou în limba gtreacă, propusă membrilor Ambasadei, însoţită de sunetele tradiţionalelor triunghiuri greceşti (trigona).

Colindătorii au fost răsplătiţi de înalta gazdă cu daruri tradiţionale, pregătite special cu această ocazie de sărbătoare de soţia Ambasadorului, D-na Silvia Ciumac.

După programul festiv, conaţionalii au fost invitaţi la un pahar de vorbă cu D-nul Valentin Ciumac, Ambasadorul Rep. Moldova în Grecia şi echipa corpului diplomatic, unde s-au discutat cele mai stringente teme care preocupă comunitatea moldovenilor, realizarile lor din anul trecut şi planurile de viitor a acestora.

D-lul Ambasador şi-a exprimat plăcuta surprindere pentru frumoasa prezentare şi plină de esenţă, mulţumind ceata de colindători pentru o seară plăcută, remarcînd dorinţa Domniei Sale de-a susţine şi colabora pe viitor la acţiunile Uniunii Moldo-Elene ‘’Al. Ipsilantis’’.

Comunicat de presă
Svetlana Lisagor Vergis
Preşedintele Uniunii
Moldo-Elene ‘’Al.Ipsilantis’’