Galerie Foto

This text will be replaced



Ministerul Afacerilor Externe şi Integarării Europene Registrul de Stat al Actelor Juridice al Republicii Moldova

Centrul de Apel Products of Moldova Airmoldova E-services Registru Chamber

Noutăţi ale ambasadei

Colinde la Ambasadă

Colinde la Ambasadă

La 28 decembrie Ambasada Republicii Moldova în Grecia a fost vizitată de un grup de copii ai diasporei moldovenești, care, cu ocazia sărbătorilor de iarnă au prezentat Jocul Caprei, Sorcova și urături.

Evenimentul a întrunit participarea a peste 30 persoane, între care copii și părinți, reprezentanți ai bisericii și cetățeni greci prieteni ai ambasadei, care au creat o atmosferă caldă de sărbătoare iar ceata de urători a reamintit celor prezenți de frumusețea tradițiilor populare în preajma sărbătorilor de iarnă.

Această frumoasă ocazie a constituit un prilej în plus de a ne aduna împreună în dorința comună de promovare și dezvoltare a tradițiilor moldovenești în rândul cetățenilor stabiliți peste hotare și, în acest fel, păstrării legăturilor cu țara de origine, precum și a efectua un schimb de urări de bine și prosperitate în Noul An.